Cât de periculos este podul de la Brăila, de fapt. Avertismentul oficial, o plângere la Comisia Europeană

de: Ana Anițoiu
31 08. 2023

Podul de la Brăila, ce a fost construit cu fonduri europene, nu ar respecta standardele de siguranță în construcții. Europarlamentarul USR Vlad-Marius Botoş, vicepreşedinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională, a declarat că a făcut o sesizare în acest sens.

Podul de la Brăila, periculos

Mai exact, europarlamentarul USR Vlad-Marius Botoş i-a trimis miercuri o scrisoare comisarului Elisa Ferreira, responsabil pentru Coeziune şi Reformă în cadrul Comisiei Europene, în ceea ce privește respectarea cerinţelor de siguranţă legate de Podul de la Brăila.

„Subiectul acestei scrisori este respectarea standardelor de siguranţă în construcţii în ce priveşte Podul de la Brăila, un mare proiect de infrastructură inaugurat finanţat cu contribuţia fondurilor europene.

Inaugurat cu mare fast de către autorităţile publice, Podul suspendat peste Dunăre din zona Brăila este subiectul unor ştiri şi al unor postări pe paginile de social media care arată că acesta ar avea porţiuni ce nu sunt în concordanţă cu siguranţa pe care oamenii au dreptul să o aştepte”, arată comunicatul de presă remis de Vlad-Marius Botoş.

Ce a cerut europarlamentarul

De asemenea, europarlamentarul a anunțat că i-a cerut comisarului european date referitoare la respectarea cerinţelor de siguranţă pe care trebuie să le îndeplinească toate proiectele finanţate din fonduri europene.

„Consider că este datoria mea să acţionez atâta vreme cât am pârghiile oficiale pentru aflarea de informaţii corecte şi clare cu privire la acest subiect.”, a scris oficialul.

Europarlamentarul a adăugat că nerespectarea măsurilor de siguranţă, existnța unor şuruburi neadecvate și a unui asfalt turnat defectuos ar putea avea efecte dezastruoase asupra celor care folosesc podul.

„Trebuie să ştim cât mai repede dacă informaţiile care circulă acum în presă sunt adevărate, dacă podul este un pericol pentru a remedia cât mai curând situaţia.

Voi urmări subiectul acesta şi voi încerca să aflu informaţiile pe căi formale şi informale pentru că ar putea fi viaţa unor oameni în joc”, a mai spus europarlamentarul USR.

Directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a spus pe 11 august că denivelările apărute în asfaltul de pe podul suspendat peste Dunăre sunt generate de nerespectarea restricţiilor de tonaj de 7,5 tone ce sunt impuse în zilele de caniculă.